Ovidiu Bişog - ovibis

Sufletul îmi este un abis a cărui profunzime mă înspăimântă uneori că nu o pot descoperi chiar eu însumi...

Un milion de pupici


Cutia
Fetiţa pregătea un pachet pentru Crăciun. Înfăşura o cutie într-o hârtie aurită foarte scumpă. Folosea o cantitate disproporţionată de hârtie, funde şi panglici colorate.
– Ce faci?, a mustrat-o tatăl cu asprime. Iroseşti toată hârtia! Ai idee cât costă?
Fata, cu ochii plini de lacrimi, s-a refugiat într-un colţ strângând la inimă cutia sa.
În seara din ajunul Crăciunului, cu micii ei paşi de păsărică, s-a apropiat de tatăl încă aşezat la masă şi i-a dat cutia învelită în hârtia preţioasă de cadou.
– Este pentru tine, tăticule, a şoptit.
Tatăl s-a înduioşat. Poate fusese prea dur. De fapt, acel dar era pentru el.
A desfăcut încet panglica, a descurcat cu răbdare hârtia aurită şi a deschis încet, încet, cutia. Era goală!
Surpriza neplăcută a retrezit iritarea sa şi a izbucnit:
– Şi tu ai irosit toată această hârtie şi această panglică pentru a acoperi o cutie goală!?
În timp ce lacrimile apăreau în ochii săi mari, fata a spus:
– Dar nu e goală, tată! Am pus înăuntru un milion de pupici!
De aceea, astăzi există un bărbat care la birou ţine pe masă o cutie de pantofi.
– Dar e goală, spun toţi.
– Nu. E plină de iubirea fiicei mele, răspunde el.

Câte lucruri pline de iubire te înconjoară şi poate nu te gândeşti niciodată la ele...


(Din cartea Bruno Ferrero, 365 de povestioare pentru suflet, în curs de apariţie la Editura "Presa Bună")

0 comentarii: