Ovidiu Bişog - ovibis

Sufletul îmi este un abis a cărui profunzime mă înspăimântă uneori că nu o pot descoperi chiar eu însumi...

Moment liric: HIMERA

Himera


Voisem tăcere, voisem departe
Voisem să uit, să las toate deşarte
Voisem să caut şi-apoi să găsesc
Să aflu ce-n lume mai este firesc.

Fugisem departe de lumea nebună
În urma mea paşii a grabă răsună
Fugeam pe o stradă, fugeam de-ntuneric
Cu ochii vedeam ce părea că-i himeric.

Simţeam frig afară şi-n vene căldură,
La tâmple zvâcnire, în piept o arsură
M-ajunge himera, vrea pacea să-mi fure
Mă zbat, mă cutremur, îi cer să se-ndure.

Mă prinde himera cu gheara-i hapsână
Mi-arată şi colţii, mă trage de mână,
Mă strigă pe nume, eu caut scăpare
Şi fug mai departe în bezna cea mare.

Întorc acum capul şi-o caut cu ochii
Himera îmi pare îmbrăcată în rochii
Cu părul ei negru şi lung despletit
Pe urme m-ajunge, căci am obosit.

Mai sper că-i departe, încerc iar s-alerg,
Dar simt fruntea udă şi dau să o şterg
Şi simt perna udă, mi-e pat cunoscut
Voisem tăcere în somn.... şi-am tăcut.

© Ovidiu Bişog * 03 aprilie 2008, ora 03.28-04.00

(reproducerea este strict interzisă, indiferent de formă, fără acordul meu în scris. Toate drepturile sunt rezervate!)






























0 comentarii: