Ovidiu Bişog - ovibis

Sufletul îmi este un abis a cărui profunzime mă înspăimântă uneori că nu o pot descoperi chiar eu însumi...

Cronica unei zile de naștere imaginare... sau un altfel La mulți ani” pentru tăticul meu, Victor

Luni, 18 mai 2015, s-au împlinit 75 de ani de la nașterea tăticului meu, Victor Bișog! 
Ar fi fost o zi de mare bucurie pentru familia noastră, ne-am fi dus cu toții acasă la Răducăneni, unde tata ne-ar fi întâmpinat desigur cu multă emoție în glas și în privire... Brațele lui puternice, întărite de milioanele de lovituri de ciocan pe care le-a dat în meseria lui de dogar și lăcătuș mecanic, azi ar fi ridicat nepoții cei mici la piept (pe băiatul meu, Iustin, și pe fetița mea, Ecaterina-Teodora), iar pe nepotul cel mai mare, Cristian, băiatul sorei mele, l-ar fi îmbrățișat împreună cu soția lui... 
Pe sora mea, Victorița, care îi poartă prenumele, ar fi strigat-o prin bucătărie unde ar fi pregătit masa festivă împreună cu nora lui și soția mea, Tatiana, pe mine, Ovidiu, băiatul lui, m-ar fi avut alături la pregătirea băuturilor pe masă, ajutați și de cumnatul meu, Viorel... 
Iar mama mea, Domnica, s-ar fi bucurat și s-ar fi mândrit încă odată cu soțul ei la ceas aniversar, așteptând momentul difuzării la Radio Iași a dedicației muzicale pe care cu emoție mama ar fi pregătit-o și plănuit-o din timp cu cei de la radio... Și-am fi făcut multe fotografii, și s-ar fi lungit petrecerea până în noapte...
Ar fi fost și alți câțiva invitați dintre prietenii și rudele mai apropiate... S-ar fi auzit muzică, râsete, veselie... bucurie...
Însă azi n-a fost așa. N-a fost nici veselia aceasta, nici deplasarea la Răducăneni, nici fotografii... doar noduri în gât, lacrimi răzlețe în ochi și în suflet... pentru că nu am avut cui să-i spunem „La mulți ani”... cel puțin nu în direct sau telefonic...
Într-o zi de 13 iunie 2010, tăticul meu, Victor, în urma a mai multor boli, a plecat din lumea aceasta, trecând în odihna veșnică în brațele Domnului. Am încredere că Dumnezeu i-a șters deja din socotelile Cărții Vieții greșelile pe care le-a făcut aici, pe pământ, și l-a primit acolo, în cer, la odihnă și împăcare paradisiacă!
Aș mai scrie, dar păstrez cuvintele încătușate în lacrima care își croiește drum pe obraz...
Mai scriu, atât, totuși:
LA MULȚI ANI, dragă TATĂ!
Sărut-mâna!

Mama mea, Domnica, și tăticul meu, Victor Bișog.
Fotografie din 23 martie 2008, din colecția mea personală.
Toate drepturile rezervate.
Alte postări dedicate tăticului meu, pe acest blog, pot fi găsite cu eticheta: tatăl meu.