Cronica unei zile de naștere imaginare... sau un altfel La mulți ani” pentru tăticul meu, Victor
Luni, 18 mai 2015, s-au împlinit 75 de ani de la nașterea tăticului meu, Victor Bișog!
Ar fi fost o zi de mare bucurie pentru familia noastră, ne-am fi dus cu toții acasă la Răducăneni, unde tata ne-ar fi întâmpinat desigur cu multă emoție în glas și în privire... Brațele lui puternice, întărite de milioanele de lovituri de ciocan pe care le-a dat în meseria lui de dogar și lăcătuș mecanic, azi ar fi ridicat nepoții cei mici la piept (pe băiatul meu, Iustin, și pe fetița mea, Ecaterina-Teodora), iar pe nepotul cel mai mare, Cristian, băiatul sorei mele, l-ar fi îmbrățișat împreună cu soția lui...
Pe sora mea, Victorița, care îi poartă prenumele, ar fi strigat-o prin bucătărie unde ar fi pregătit masa festivă împreună cu nora lui și soția mea, Tatiana, pe mine, Ovidiu, băiatul lui, m-ar fi avut alături la pregătirea băuturilor pe masă, ajutați și de cumnatul meu, Viorel...
Iar mama mea, Domnica, s-ar fi bucurat și s-ar fi mândrit încă odată cu soțul ei la ceas aniversar, așteptând momentul difuzării la Radio Iași a dedicației muzicale pe care cu emoție mama ar fi pregătit-o și plănuit-o din timp cu cei de la radio... Și-am fi făcut multe fotografii, și s-ar fi lungit petrecerea până în noapte...
Ar fi fost și alți câțiva invitați dintre prietenii și rudele mai apropiate... S-ar fi auzit muzică, râsete, veselie... bucurie...
Însă azi n-a fost așa. N-a fost nici veselia aceasta, nici deplasarea la Răducăneni, nici fotografii... doar noduri în gât, lacrimi răzlețe în ochi și în suflet... pentru că nu am avut cui să-i spunem „La mulți ani”... cel puțin nu în direct sau telefonic...
Într-o zi de 13 iunie 2010, tăticul meu, Victor, în urma a mai multor boli, a plecat din lumea aceasta, trecând în odihna veșnică în brațele Domnului. Am încredere că Dumnezeu i-a șters deja din socotelile Cărții Vieții greșelile pe care le-a făcut aici, pe pământ, și l-a primit acolo, în cer, la odihnă și împăcare paradisiacă!
Aș mai scrie, dar păstrez cuvintele încătușate în lacrima care își croiește drum pe obraz...
Mai scriu, atât, totuși:
LA MULȚI ANI, dragă TATĂ!
Sărut-mâna!
 |
| Mama mea, Domnica, și tăticul meu, Victor Bișog. Fotografie din 23 martie 2008, din colecția mea personală. Toate drepturile rezervate. |
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
