Ovidiu Bişog - ovibis

Sufletul îmi este un abis a cărui profunzime mă înspăimântă uneori că nu o pot descoperi chiar eu însumi...

A ajuta la citirea semnelor iubirii

Este surprinzător cât poate fi ajutat copilul ca să vadă bunăvoinţa celuilalt părinte. 
Este un exerciţiu prin care copilul este ajutat să înţeleagă ceea ce părinţii fac pentru el, pentru singurul motiv că îl iubesc. Astfel mama poate să-i spună copilului: „Tata s-a jucat cu tine, chiar dacă în seara asta era foarte obosit”. 
Această afirmaţie, aparent banală, îl abilitează pe copil să vadă şi să aprecieze dedicarea părintelui. Face să apară o realitate invizibilă: iubirea pe care acesta o are faţă de el. În lumina acestei afirmaţii, momentul de joc asumă o semnificaţie care merge dincolo de simpla distracţie. 
Copilul are un motiv în plus pentru a aprecia şi a se bucura de acel moment deoarece a înţeles adevărata semnificaţie a acelui gest. Poate să fie într-adevăr mai mulţumit, datorită faptului că a atins cu mâna că este iubit. 
Astfel un tată, în faţa mofturilor absurde îndreptate de copii la adresa mamei, a simţit nevoia de a le preciza: „Acum ajunge, vă amintesc că mama s-a sculat cu jumătate de oră înaintea voastră, v-a pregătit micul dejun, v-a adus hainele curăţate şi călcate, v-a însoţit la şcoală, s-a îngrijit de prânz…” (nu este posibil a prezenta în întregime lucrurile făcute de mama într-o zi!...). 
Filmul zilei mamei îi pune pe copii în condiţia de a-şi da seama de cantitatea de dăruire de care sunt înconjuraţi. Dacă nu au văzut-o şi nu s-au bucurat de ea, nu-i face capabili de recunoştinţă, ci de ulterioare pretenţii iraţionale.

(Osvaldo Poli, în broşura "De la răsărit până la apus", 8/2011)

0 comentarii: