Ovidiu Bişog - ovibis

Sufletul îmi este un abis a cărui profunzime mă înspăimântă uneori că nu o pot descoperi chiar eu însumi...

Despre un popor... despre poporul meu

Cândva, prin anul 1990, Petre Ţuţea a zis: "Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci treisprezece ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare...” Le-am recitit cuvintele în seara asta, undeva, pe internet. Şi m-am cutremurat. 
Ţin minte destul de bine istoria noastră dinainte de 89. Aveam 14 ani la Revoluţie! Am avut noduri în gât de emoţie atunci, când a fost dat jos regimul Ceauşescu. Şi ce s-a pus în locul lui? Ţara noastră se cheamă România. Adică de la român. Adică e a noastră, a românilor, a mea, a ta, a fiecăruia dintre noi. Şi cine ne conduce de la Revoluţie încoace? De ce e o aşa de mare ruptură între clasa politică şi poporul român? Da, ok, şi ei, politicienii, fac parte din acelaşi popor. Doar că au uitat că pe lângă ei suntem şi noi, că ei, ca politicieni, ar trebui să se preocupe de binele NOSTRU, nu doar al lor, iar nouă să ne revină firmituri printre degetele lor...
Au fost alegeri. Se prefigurează rezultatele... De noi, oamenii de rând, cine se ocupă? De noi, cei care plătim impozitele şi restul dărilor către stat? Ce face statu cu banii noştri? De ce nu funcţionează PENTRU oameni şi nu parcă împotriva lor? Spunea cineva, la un post de televiziune, fiind întrebat ceva legat de greve şi proteste, spunsese ceva aproximativ aşa: "Eu, domnule, am fost la vot, am ales ce am considerat eu că e bine, în rest, eu am treabă, am serviciu, am familie de întreţinut, plătesc impozite la timp şi alte taxe. Eu i-am ales acolo, mai departe ei să se ocupe de treburile statului şi să fie bine pentru noi toţi şi pentru ţară. Eu nu am timp de proteste şi greve..." Şi avea dreptate, omul. (Recunosc public: la alegerile de duminică, 10 decembrie 2012, nu am votat. Din cauză de forţă majoră: trebuia să merg vreo 50 de km până la secţia unde  sunt înscris şi a fost ninsoare puternică şi nici resurse financiare nu am avut pentru deplasare în condiţii de iarnă. Dar m-am rugat pentru români şi pentru România! Iar la toate celelalte alegeri parlamentare sau prezidenţiale sau locale am fost, de când am drept de vot. Parcă vreo două referendumuri am ratat, dar nu alegerile). Pentru că şi eu cred în democraţie... demos + kratos = puterea poporului. Dar zău! Ce democraţie mai avem noi în România? 40-45 prezenţă la vot e puterea majorităţii? Ce matematică e asta? Şi câtă inteligenţă au avut măcar jumătate dintre aceştia, ca să aleagă pentru toţi ceilalţi?
Oare de ce noi, poporul român, am uitat cuvintele din imnul de stat: "Croieşte-ţi altă soartă"? Pentru ce idelaluri măreţe au murit mulţi oameni în istoria noastră? Pentru ca noi, acum, să trăim liberi şi demni. Liberi suntem... că n-am nici măcar lanţ ornamental la gât şi nu sunt sclav... dar demni? Mai ştim ce e demnitatea? Onoarea? CInstea? Credinţa în Dumnezeu?
Citeam altundeva: "Câţi dintre români au auzit despre Petre Ţuţea?? Să fim serioşi - mai importante sunt tabloidele cu ţâţe goale, despre violatorul din boscheţi, cu câte curve ubla unul şi altul, cine a scuipat pe cine etc. etc. Nu ştiu câţi au urmărit fenomenul Bacalaureat 2012 (eu da pentru că am fost direct interesat)? A auzit cineva comentariile despre poezia lui Eminescu?? Partea tristă este că respectivii (o parte, terminaţii 2012) sunt generaţia care a votat începând cu acest an. Ce ne rezervă oare viitorul???
Ce soartă ne merităm? Săracii Europei? Exportatori de cerşetori şi infractori prin alte ţări? Ţara în care kilometrul de autostradă e mai scump decât toate şoselele unei alte ţări? 
Mulţi cunosc această frază celebră “Nu întreba ce poate face ţara pentru tine, ci întreabă ce poţi face tu pentru ea”... 
Ce mai pot face eu pentru România? Ce mai poţi face TU pentru România? 
Întrebări... despre un popor... despre poporul meu... pentru poporul meu...
Trăiască România! 
Unii, cu sarcasm, ar adăuga: "Da, dar... păcat că e locuită". Şi eu sunt locuitor aici, şi tu, şi politicienii... Ce-i de făcut? Ce avem de făcut?
Deşteaptă-te, române! 
Hai! 
* * *

      "DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE!"
     
      Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
      În care te-adânciră barbarii de tirani!
      Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte,
      La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani.
     
      Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
      Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
      Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
      Triumfător în lupte, un nume de Traian!
     
      Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
      Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
      Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
      Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!
     
      Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
      Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
      Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
      "Viaţa-n libertate ori moarte!" strigă toţi.
     
      Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
      Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
      Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
      Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!
     
      O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
      Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
      Şi blastămă cu lacrămi în ochi pe orişicare,
      În astfel de pericul s-ar face vânzători!
     
      De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
      Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
      Când patria sau mama, cu inima duioasă,
      Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!
     
      N-ajunse iataganul barbarei semilune,
      A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
      Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
      Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
     
      N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
      Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
      Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
      Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!
     
      Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
      Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
      Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
      Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!
     
      Preoţi, cu crucea-n frunte căci oastea e creştină,
      Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
      Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
      Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost'pământ!

Da, e imnul naţional, complet, al României!
Ai dat "scroll" până aici şi te miri că mai scriu? Uite că mă opresc! Dar te rog ceva, cititorule: mai reciteşte imnul, lent, nu te grăbi, ci meditează cuvintele. Şi nu uita: Nihil sine Dio! Nimic fără Dumnezeu! Hai să ne rugăm pentru poporul nostru! Să spunem sfânta Rugăciune Domnească:

Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele tău; vie împărăţia ta; facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău. Amin.
Doamne, ai îndurare faţă de poporul nostru! Iartă-i greşelile şi trimite Duhul tău Sfânt ca să ne lumineze minţile şi să ne ridicăm din starea în care suntem şi să ne croim o viaţă mai bună, pentru toţi, în pace, armonie, înţelegere şi frăţie! Amin!

Pentru protecţia computerului de acasă: un ups

Ţinând cont de fluctuaţiile curentului electric în mai toate gospodăriile, vă recomand ceva...
foarte bun pentru protectia computerului de acasa: UPS Tecnoware Eco 0.70 700VA/420W

Furtuna unui bărbat


Am citit azi, 13 noiembrie 2012, un articol pe internet, pe hotnews.ro (nu mă refer la comentarii, asupra cărora nu mă pronunţ, ci doar la textul în sine al articolului).
Articolul avea titlul: Furtuna unui bărbat (daţi clic pe acest titlu, articolul a fost publicat de Hotnews.ro, prin  Smartwoman.hotnews.ro)
Să spun că m-am regăsit în acel bărbat? Să neg?
Oare de ce am dat acest link?
E oare mister... 
Oare vei şti tu, dragă cititorule sau dragă cititoare, să (re)descoperi misterul de odinioară? 
Lasă-mi răspunsul tău într-un comentariu aici...

Tăticii şi poveştile pentru copii

Am citit la adresa http://www.mami.ro/noua-familie/pentru-tati/taticii-si-povestile-pentru-copii-2054182 un articol interesant pentru tătici şi nu numai. Îl redau şi eu, păstrând textul intact. Toate drepturile aparţin site-ului original.
*

Taticii si povestile pentru copii
Cand vine vorba de povesti pentru copii, micutii le cer tatilor sa ii duca intr-o lume de basm, asa cum numai ei stiu
In cele mai multe familii, taticii sunt cei care isi dovedesc talentul neintrecut in a spune povesti celor mici. Chiar daca vocea mamei este cea linistitoare, potrivita pentru a citi basme inainte de culcare, tati stie sa transforme aventurile personajelor intr-o realitate mai apropiata.

E distractiv
Atunci cand ai timp liber, adori sa petreci momente minunate cu copiii, nu-i asa? Iar ei asteapta in acelasi timp sa auda inca o poveste fantastica pe care numai tu stii sa o spui. Poti fi cu adevarat creativ atunci cand inventezi eroi cu puteri supranaturale, iar daca te pricepi sa iti si schimbi vocea pentru a imita fiecare personaj, copiii vor fi de fiecare data nerabdatori sa te vada in rol de narator.

Copiii infrunta provocari
De cele mai multe ori, imaginatia celor mici ii face sa se transpuna in pielea protagonistilor. Asa ca nu le spune de la inceput ce solutie au eroii din poveste pentru a salva lumea, ci lasa-i sa descopere singuri o rezolvare. Provocarea ii va face sa fie si mai atenti si mai implicati.

Puteti face un plan
Atunci cand personajul este in pericol, incercati sa contribuiti pentru elaborarea unui plan de scapare. Este antrenant, distractiv si mai ales creativ.

Alege eroul preferat
Ai grija ce personaj alegi pentru povestile tale. Bineinteles ca trebuie sa te raportezi in primul rand la preferintele micutilor, dar nu uita sa te gandesti bine inainte de a incepe o naratiune. Gaseste un erou care sa se asemene intr-o oarecare masura cu micutul tau, astfel incat sa se identifice usor cu el. Daca nu vei alege dintre personajele deja cunoscute, poti inventa unul. Nu uita sa ii dai si un nume sugestiv pentru caracteristicile sale.

Creeaza un final fericit
Orice provocare are de infruntat protagonistul povestii tale, nu uita sa il scoti din incurcatura la final. Finalurile fericite ii fac si pe copii fericiti si le arata ca exista solutii si la problemele din viata reala.
Nu uita, poti sa strecori in naratiunea ta si valori pe care vrei sa i le insufli copilului tau prin intermediul personajelor. Vei fi cu adevarat multumit cand lectia va fi invatata si vei auzi poate la un moment dat cum cel mic spune mai departe povestea unui prieten sau chiar unei jucarii de plus.

Text: Alexandra Badita
Sursa: Fatherhood.about.com

un alt aparat foto

Aparat foto digital Sony Cyber-Shot W630, 16.1MP, Black   Husa, Card 4GB

un aparat interesant: Canon Powershot SX40 HS


pentru achizitie, clic pe adresa:
Aparat foto Canon PowerShot SX40 HS 12.1MP, Negru
Îl avem la serviciu unde lucrez, foarte bun ca zoom, destul de compact, cu multe opţiuni, stabilizarea imaginii funcţionează foarte bine, acumulatorul ţine chiar şi zile întregi, cu folosire moderată!
O alegere pentru utilizatorii mai pretenţioşi, care încă nu s-ar încumeta la un DSLR, dar nici nu sunt mulţumiţi de un point and shoot...

Un telefon... ieftin si bun

Da clic aici: Telefon mobil Nokia 100, Black
Chiar merită, pentru cei care vor un telefon simplu şi bun



De ziua mea... te-aş vrea ca invitat, tăticul meu!


Azi, 4 august 2012, e ziua mea de naştere. Cel mai mare cadou, da, e băiatul meu Iustin, care acum are aproape 2 ani şi 8 luni (în poză avea doar vreo 6 luni)... Dar mi-e dor de tăticul meu, Victor, cel din poza aceasta, făcută pe 20 mai 2010, după ce, pe 18 mai, fusese a 70-a zi de naştere a tăticului meu... şi... of, Doamne.... după mai puţin de o lună... tăticul meu a plecat din lumea aceasta....
Azi, de ziua mea, îţi spun, TATĂ, TE IUBESC! Acum sunt şi eu tată, la rândul meu, dar mi-e dor de tine!

Ce mi-doresc eu mie...

Ce-mi doresc eu mie?
Nu se apropie 25 decembrie, ci doar ziua mea de naştere...
Întâi sănătate mie şi întregii mele familii, bucurii tuturor, o casă (apartament), o maşină de mic litraj, cât pentru noi trei: băiatul meu, Iustin, soţia, Tatiana, şi subsemnatul. 
Şi recunosc că printre altele, mi-aş dori împlinit un vis mai vechi de-al meu, o pasiune care are nevoie de un instrument mai bun... un ajutor în munca mea şi în pasiunea mea fotografică:  
E frumos să visezi... Şi plăcut e când visele se şi concretizează....

Moment liric: "Dor de tata"


Deşi am căutat pe internet să dau de urma unui autor al poeziei de mai jos, nu am reuşit. Peste tot unde am găsit-o, fiecare administrator de pagină scria că la rândul său o găsise fără autor. Dacă autorul poeziei vrea să fie cunoscut sau îşi recunoaşte creaţia, cu mare plăcere îl voi trece ca autor al acestei poezii. 
Deocamdată o public şi eu cu „Autor necunoscut”, dar dedicând-o amintirii tăticului meu, Victor Bişog, care din iunie 2010 este în lumea veşnică a celor drepţi. Mi-e dor de tine, tăticul meu! O lacrimă îmi licăreşte în ochiul stâng, deasupra inimii, când scriu aceste rânduri introductive. Mi-e dor de tine, tăticul meu! 
De asemenea, dedic această poezie şi băiatului meu, Iustin, pentru care eu, la rândul meu, sunt tătic... Iustin încă nu ştie să citească, abia este în al treilea anişor de viaţă, dar sper să mai găsească această pagină şi aceste versuri şi când va fi mai mare...
* * *

Dor de tata

Când sunt copiii noştri mici,
Noi pentru ei suntem TĂTICI,
Ce gingaş e şi sună bine:
TĂTICULE, mi-e dor de tine!
-
Dar anii trec şi, deodată,
Nu eşti TĂTIC, acum eşti TATĂ,
Dar şi aşa tot sună bine:
TATĂ… îmi este dor de tine!
-
Dar cresc, nu le mai eşti pe plac,
Din TATĂ, tu devii BABAC
Şi vorba sună trist şi gol:
BABACULE… mai dă-mi un pol!
-
Dar viaţa e un foc de paie
Şi vrei nu vrei, ajungi TATAIE,
Iar vorba ta în râs e luată:
TATAIE… ia mai las-o baltă!
-
Şi-n anii care-ţi mai rămân,
Te vor numi doar ĂL BĂTRÂN
Şi vorba lor te năuceşte:
BĂTRÂNE… ce-ţi mai trebuieşte?
-
Copile, tu să ai ştiinţă,
Am fost un tată cu credinţă
Şi din puţin, de-a fost să fie,
Eu am răbdat şi ţi-am dat ţie.
-
Dar fă-mi, te rog, o bucurie
La cimitir, de vii la mine,
Să-mi zici ca în copilărie:
TĂTICULE, mi-e dor de tine!

(Autor necunoscut)

România... trezeşte-te!

În 2008, când a apărut, această melodie, "România, trezeşte-te", a formaţiei Morometzii, era de actualitate, dar iată că, după 4 ani, a redevenit de actualitate, în contextul politic şi social şi economic actual. România mai e a românilor sau doar a unei grupări?


 

Mi-e dor de tăticul meu...

mi-e dor de taticul meu... care e de doi ani in cer la Doamne-Doamne...

*

Intelepciune pe paine…


Intelepciune pe paine… via “Doza de ras”
1. Cu dra­gostea omori timpul, cu timpul omori dragostea.
2. Răzbunarea e dulce şi nu are calorii.
3. Dacă n-ai ce face, fă-o în altă parte.
4. Când bărbatul are o situaţie proastă, caută o femeie. Când situaţia se îmbunătăţeşte, mai caută una.
5. În dictatură, cineva te foloseşte cum vrea. În democraţie, ai dreptul să-l alegi pe cel care o să te folosească aşa cum vrea el.
6. Dacă soţia nu vor­beşte dimineaţa cu tine,în­seam­­nă că beţia de aseară ţi-a re­u­şit.
7. Mai rău decât un prost le­neş e un prost cu iniţiativă.
8. M-au ur­mă­rit multe gânduri profunde, dar am fost întotdeauna mai iute decât ele.
9. Întâmplarea e ine­vi­ta­bi­lul apărut din senin.
10. Dacă şeful e idiot, lasă-l s-o afle de la altul.
11. În orice căsnicie, cineva are întotdeauna dreptate, iar bărbatul niciodată.
12. Nu-i greu să te laşi de băut, greu e să înţelegi de ce trebuie să te laşi de băut.
13. Oamenii cu bani sunt de două feluri: apăraţi de poliţie ori căutaţi de poliţie.
14. Şi în casa de nebuni există vecini.
15. Oricât te-ai strădui, cineva va munci mai puţin decât tine şi va câştiga mai mult.
17. Nu salariile-s mici, lunile sunt prea lungi.
18. Când iubeşti cu adevărat, nici măcar bigudiurile nu te mai sperie.
19. Principala problemă a omului e că el singur îşi creează probleme.
20. Dacă nu ai griji şi duşmani, e po­sibil să nu te fi născut.
21. Cine mun­ceşte toată ziua nu mai are timp să câştige.
22. Viaţa e liniuţa dintre data naşterii şi data morţii.
23. Sărăcia nu se vindecă. A dove­dit-o medicina fără plată.
24. Dacă într-un cuvânt de cinci litere ai comis şase greşeli, una e de prisos.
25. Un adult e omul care nu mai creşte în înălţime şi începe să crească în lăţime şi grosime.
26. Prietenii pot fi şi falşi, duşmanii sunt întotdeauna autentici.
27. Nu-ţi băga în cap toate fleacurile, fiindcă nu-ţi mai rămâne loc pentru prostie.
28. Un optimist este un om in­su­ficient informat.
29. Femeile fac din nimic trei lucruri: Salate, coafuri şi drame.
30. Uneori, când începi să frânezi, nu te mai poţi opri din frânat.
31. Dacă la o întrebare îţi răspunde un filozof, nu mai înţelegi ce-ai întrebat.
32. A doua căsnicie e victoria speranţei asupra experienţei.
33. Nu-i deloc greu să combini neplăcutul cu inutilul. E doar o chestiune de tradiţie.
34. Logica este ştiinţa care îi permite bărbatului să nu în­ţe­lea­gă femeia.
36. Pe oaspete, oricât de bine l-ai hrăni, tot se îmbată.
37. Vodca băută cu măsură e bună în orice cantităţi.

Concentrat la detalii...

Vorbind la telefon, cu bunica Domnica... foarte concentrat la detalii (4 mai 2012)

Radio Plenitude

Mie chiar imi place sa ascult acest post: Radio Plenitute (prin internet).

Lansare de carte: "Divina Comedie. Infernul" de Dante Alighieri

Ca absolvent al Facultatii de Litere a Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, sectia italiana-engleza, promotia 2002, am placerea de a anunta ca Editura Humanitas lanseaza volumului bilingv Divina Comedie. Infernul de Dante Alighieri, aparut in colectia Biblioteca Italiana, in traducerea lui Marian Papahagi. Evenimentul va avea loc miercuri, 28 martie 2012, ora 19.00, la sediul Uniunii Scriitorilor din Romania (Calea Victorie, nr. 115). Vor vorbi: Corrado Bologna, Mira Mocan, Irina Papahagi, Smaranda Bratu Elian si Lidia Bodea.
Detalii pe: 
Am studia intreaga carte Divina Comendie, in doua semestre de la facultate, cu doamna profesoara Eleonora Carcaleanu, sefa de catedra de italiana la acea vreme, o profesoara plina de pasiune fata de opera dantesca, pasiune pe care ne-a insuflat-o si noua, studentilor...

Micile plăceri ale vieţii...

Recomand vizionarea acestui videoclip, eventual pe tot ecranul (full screen, butonul din dreapta jos)...
Atenţie şi la subtitrările traduse în limba română, care apar în partea dreaptă...
Vizionare plăcută! Fiţi buni, oamenilor, şi bucuraţi-vă de darul vieţii!

 

În amintirea tatălui meu, Victor Bişog

Preiau mai jos un fragment dintr-un articol care a apărut în 7 august 2007 în ziarul "Ieşeanul", în care, chiar la final, era prezentat şi tăticul meu, Victor Bişog. Articolul în întregime poate fi citit la pagina http://old.ieseanul.ro/articol/ziar/iasi/gospodarul/16648/ (mulţumesc totodată acestui ziar pentru că a păstrat articolul online şi sper să îl mai păstreze).
În dimineaţa zilei de  13 iunie 2010, Tatăl din ceruri a vrut să-l cheme la el pe tăticul meu de pe pământ, iar de acolo, de sus, ştiu că tatăl meu de sânge mă ocroteşte şi priveşte cu bucurie şi spre nepoţelul său, Iustin, fiul meu, pe care a tatăl meu a avut bucuria de a-l ţine de câteva ori în braţe şi am reuşit chiar să fac şi câteva fotografii cu ei doi.
Te iubesc, tăticul meu! Îl rog pe Dumnezeu să îţi dea lumina veşnică a Raiului!

* * *

DOGAR DE VIŢĂ VECHE
7 August 2007
Click pentru a mari
Victor Bişog din Răducăneni a deprins arta dogăritului de la tatăl său, în urmă cu cincizeci de ani
Dogăritul face parte din acea clasă de meserii nobile, dar pe cale de dispariţie. Victor Bişog este unul dintre ultimii meşteri în făurit butoaie trainice şi sănătoase.

Moştenire de familie
Nea Victor a învăţat meşteşugul de la tatăl său, pe la vârsta de 6-7 ani. "Eram neastâmpărat şi, ca să-mi consum într-un fel energia, tata m-a luat să-l ajut la dogărit", spune bătrânul. Experienţa l-a învăţat că vinul se păstrează cel mai bine în butoaie făcute din lemn de stejar, frasin şi salcâm. "Dintre toate, cel mai bun e stejarul, mai ales pentru păstrarea coniacului. Ca să ai o ţuică bună de cazan trebuie musai ţinută în butoaie din lemn de dud", dezvăluie nea Victor câteva dintre secretele meseriei.

Meşteşugul
Nostalgic, Victor Bişog îşi aduce aminte de vremurileîn care din lemn se făceau şi putini pentru brânză şi murături. "Acum au apărut butoaiele din plastic. Nişte prostii", spune Bişog. Cel mai mare butoi confecţionat la bancul său de lucru a fost unul cu o capacitate de 1.400 de litri. "Un butoi de o dimensiune obişnuită, săspunem de 200 de litri, se face cam într-o săptămână, dacă vrei să iasă un lucru de calitate", spune meşterul dogar. Mecanismul de fabricaţie pare simplu. Scândurile sunt prinse în aşa numitele "calupuri", nişte cercuri metalice. Cu ajutorul unei prese, ele sunt îndoite la mijloc, dându-se forma butoiului. În interiorul acestuia se aprinde un foc care ajută la întărirea doagelor şi consolidarea formei finale a butoiului. După stingerea focului, butoiul e gata şi bun de umplut cu cele necesare. Vin, ţuică, murături. După pofta fiecăruia.

O carte despre Ioan Paul al II-lea, apostol al milostivirii divine

Este din nou disponibilă, în Librăria online „Presa Bună”, cartea Ioan Paul al II-lea, apostol al milostivirii divine, al cărei coordonator este conf. univ. dr. Ecaterina Hanganu, apărută la Editura „Presa Bună” în octombrie 2011.

Motoul cărţii citează un mic fragment din Micul jurnal al sorei Faustina Kovalska: „Inima mea este copleşită numai cu nerecunoştinţa, cu uitare din partea sufletelor care trăiesc în lume; ele au timp pentru toate, dar nu au timp pentru a veni spre mine şi nici pentru a căuta haruri”.
Coordonatoarea lucrării scoate astfel în evidenţă adevărul şi importanţa milostivirii dumnezeieşti, care a fost şi motivul central al pontificatului fericitului papă Ioan Paul al II-lea.
Cartea a fost realizată în urma conferinţei „Fericitul Ioan Paul al II-lea, apostol al milostivirii divine, şi enciclica «Dives in misericordia»”, organizată de Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, la 30 august 2011 în aula „Auditorium Maximum” a Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfânta Tereza” din Bucureşti. La această conferinţă au fost invitaţi: pr. prof. univ. dr. Jan Michniak (Cracovia), pr. prof. univ. dr. Tadeusz Rostworowski, SJ (Cracovia) şi conf. univ. dr. Ecaterina Hanganu.
Volumul de faţă este structurat în patru părţi. După introducerea semnată de dr. Ecaterina Hanganu, în care sunt oferite detalii despre cultul Milostivirii Divine, urmează textele conferinţelor susţinute de pr. prof. univ. dr. hab. Jan Michniak, pr. prof. univ. dr. Tadeusz Rostworowski, SJ, şi de coordonatoarea cărţii.
Este expusă importanţa pe care fericitul papă Ioan Paul al II-lea a acordat-o milostivirii dumnezeieşti. Întreaga sa activitate apostolică a fost centrată pe acest motiv, iar învăţătura sa a completat acest cadru al cultului adus milostivirii divine. Papa Ioan Paul al II-lea a fost un mesager neobosit al încrederii neobosite în milostivirea lui Dumnezeu, după modelul sorei Faustina Kovalska.
În finalul acestei cărţi, ca o completare a acestui studiu, coordonatoarea a oferit şi Rugăciunea către milostivirea dumnezeiască, numită şi Coroniţa sau Rozariul milostivirii dumnezeieşti.
(Virgiliu Demşa-Crainicu pentru www.ercis.ro)
* * *
Ioan Paul al II-lea, apostol al milostivirii divine
Ecaterina Hanganu (coord.), Ed. „Presa Bună”, 2011, 14x20 cm, 62 p., 4 lei
* * *
Această carte, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poştale aferente expedierii):
  • prin poştă: Librăria Presa Bună, Bd. Ştefan cel Mare, 26; 700064 - Iaşi;
  • prin fax: 0232/211527;
  • prin telefon: 0232/212003, interior 41: de luni până vineri, între orele 10.00-18.00;
  • prin e-mail: libraria@ercis.ro;
  • prin Internet: www.ercis.ro; www.catholica.ro.
O prezentare a acestei cărţi a fost publicată şi pe situl www.terezine.ro la secţiunea Bibliotecă

"Rostul"


„ROSTUL”

Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat.
Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.

La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat. Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.

României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.

Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.

Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criza globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările "prietene".

La noi chestia asta se numeşte "agricultură de subzistenţă" şi lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii sa-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că d-aia avem UE.
Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară!

Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, că nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi si fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.

Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se văd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un "Tatăl nostru" spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil. Scuze, domnu’ părinte, e urgent.

Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viză de Canada .

Fetele noastre se prostituează până găsesc un italian bătrân şi cu bani, cu care se mărită. Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită.
Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.

Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.

Dan Puric
*
(Textul a fost semnat de Dan Puric la 1 mai 2010 şi l-am preluat de la adresa: http://www.asiiromani.com/sens-giratoriu/6524-qrostulq-dan-puric.html).
*
La adresa http://liviugheorghe.wordpress.com/2011/09/17/rostul/ am găsit următorul text (în majoritate scris fără diacritice):

REPLICA:  ROSTUL rostului
Am o alta perspectiva asupra lucrurilor dezbatute in acest articol de Dan Puric. Intentia sa este laudabila, dar maniera de a trata lucrurile este patetica si ineficienta (din punctul meu de vedere). Da, faptele sunt reale. 80 % din intelectuali le vad, unii chiar mai si scriu despre ele. Toti am adunat propriul bagaj de frustrari si nemultumiri cu privire la ce fac sau ce nu fac oamenii, in tara asta sau in alta, sau in lumea larga. Multi am devenit comentatori, analisti si judecatori ai lucrurilor de fapt. Folosul acestui tip de articole este ca sensibilizeaza putin pojghita emotionala, si asa destul de reactiva la intemperiile de suprafata.
In vremurile de azi daca cineva vrea sa trezeasca si sa capteze atentia exista deja o reteta foarte eficienta:
1.         Ei vorbesc despre lucrurile pe care multi le recunoastem.
2.         Evident o vor face intr-un stil personal, poate cat mai bombastic sau moralizator, sau cinico-ironic sau critic si taios.
3.         Atunci multi vor spune: ”Da, este adevarat. Cat adevar este acolo. Si eu stiu aceste lucruri. Si sunt de aceeasi parere”.
4.         In interior, multi sunt mai linistiti putin in orgoliul lor de intelectuali sau chiar si de tarani sau muncitori ca au aceeasi viziune asupra acestor lucruri precum … unele dintre personalitatile care vorbesc despre ele si le analizeaza.
Si acest lucru continua, si continua, si continua pana la saturatie, zi si noapte pe diferitele canale media. Nu trebuie sa ne asteptam sa se schimbe ceva cu genul acesta de analiza simplista a faptelor. Prin aceasta atitudine ne facem partasi la a da apa la moara scandalului si neincrederii, tensiunii si invrajbirii, separarii si alienarii noastre de …restul, de lumea aceasta care, zicem unii dintre noi, ca este sucita cu capul in jos. Ne separam fie prin superioritate, fie prin obida si nemultumire. Rezultatele sunt aceleasi: INEFICIENTA IN SCHIMBAREA PROPRIEI MENTALITATII SI PRIN URMARE RATACIREA NOASTRA CONTINUA.
Nu sunt nici adeptul vreunei Revolutii care sa indrepte lucrurile. Singura atitudine cu adevarat revolutionara, in opinia mea, este aceea care ar putea opera asupra naturii umane interioare pentru a produce transformarea si alchimizarea acelor straturi dense ale personalitatii inclestate prin atasament ideatic de rautate, ura si prostie. Ar putea fi o incercare reusita de a modifica la nivel de individ destinul de alienare si suferinta si ar putea creea in timp premizele unei veritabile transformari globale in planul constiintei. A unui SALT.
Rostul lucrurilor si al fenomenelor trebuie inteles dincolo de caracterul limitat temporal si spatial, filtrat prin viziunea celui nemultumit DE VIATA si care vrea sa traiasca liber si fericit, cu credinta si speranta in perenitatea valorilor fundamentale, dar care este impiedicat ”saracul” sa o faca de cei carora nu le pasa de nimic din toate acestea.
Sunt absolut convins ca cei care au ajuns sa trezeasca in ei fiorul credintei ca omul poarta cu el adevaratul sens si rost al propriei vieti ca participant la sensul si rostul intregii creatii care este dat de Dumnezeu, nu va ramane niciodata amprentat emotional si reactiv la faptele, caderile si rautatile semenilor sai, pana intr-atat incat sa fie intunecat de ne-lumina si ne-adevarul fratilor sai, ajungand sa nu mai vada, in orbirea sa, decat mizeria si prostia, falsitatea si ipocrizia, imoralitatea si decadenta.
NU, nu voi putea adera la genul acesta de cliseu si proiectie generala facuta de toti acesti analisti ai asa-ziselor vremuri de ”criza”, ”apocaliptice”. In incercarea lor de a ”trezi” pe ceilalti ei uita adeseori sa se ”trezeasca” cu adevarat pe ei insisi si sa se orienteze mereu cu fata spre lumina spre a vedea ca exista multa bunatate, iubire, compasiune, frumusete sufleteasca si credinta in semeni si in Dumnezeu.
Cu ce drept distorsioneaza ei rostul si sensul vietii falsificand-ul pe altarul patriotismului si moralei de fatada? De ce continua sa proiecteze aproape obsesiv, nemultumirea lor cu privire la lume, crezand ca se pot erija in formatori de opinii ”adevarate”. De ce nu mai vad acumfrumusetea padurii? Nu cumva pentru ca se uita mereu la uscaturile copacilor”.
Cat de frumos spunea Maica Tereza: ”Atunci cand te ocupi sa-i judeci pe oameni, nu mai ai timp sa-i iubesti.”
Da, sunt de acord, traim vremuri ale schimbarii, sunt rascolite toate straturile existentei. Poate niciodata de-a lungul istoriei, nu au fost ”atinsi” atat de multi oameni in acelasi timp de vantul, ca sa nu spun tornada schimbarii.
Este in SENSUL LUCRURILOR ca toate acestea sa existe. Toata istoria vietuirii noastre ca umanitate este compusa de istoria vietuirii noastre ca individ. Prin urmare umanitatea se poate transforma in bine prin transformarea in bine a fiecarui individ. Cauzele produse prin evolutia noastra ca individualitate s-au compus cu ale celorlalti si culegem in mod necesar efectele, mai mult sau mai putin placute.
Mai mult decat atat, nimeni nu poate forta transformarea celorlalti in sensul dorit de el, fara sa atraga fortele ca reactii contrare care, vor fi percepute benefice sau ostile intentiei originale.
Dupa cum vedeti, in articolul lui Dan Puric sunt folosite cuvinte tari care sa capteze atentia: familia (deci implicit neamul), pamantul, (deci implicit valoarea si proprietatea), credinta (deci implicit traditia si morala crestina)
Iata in continuare punctul meu de vedere!
ROSTUL NU DISPARE NICIODATA!
SE TRANSFORMA DOAR PERCEPTIA SAU VIZIUNEA NOASTRA CU PRIVIRE LA ROSTUL SAU SENSUL LUCRURILOR
Poate am ajuns multi sa ne intrebam de ce stau lucrurile asa cum stau. Cu oamenii, cu tara, cu lumea, in general. Poate majoritatea. Va asigur ca si cei care leaga si incurca lucrurile, marii afaceristi, sau politicieni, chiar si ei se intreaba uneori, oare de ce nu le merg afacerile sau politicile (atunci cand nu le merg) si ce sens si rost mai au sa continue. Sau cand se imbolnavesc se intreaba cu ingrijorare ce sens sau ce rost are boala asta care le strica planurile. Sau cand are loc o revolutie, ce rost are nebunia asta care pentru moment le da peste cap afacerea cu multinationala, ca dupa aceea sa speculeze si sa profite de dezordinea si saracia care raman in urma.
Oamenii, fie cei saraci si amarati sau cei bogati si lacomi de putere se intreaba, fiecare pe nivelul lor specific de intelegere, cu privire la rostul si sensul lucrurilor. Dar din doua planuri diferite. De aia se si afirma ca ”bogatul nu crede saracului”. Si asta nu de ieri sau de azi. Este in sensul cautarii si intelegerii rostului, menirii, necesitatii, idealului personal.
Rostul sau sensul lucrurilor trebuie inteles si integrat insa dintr-o dubla perspectiva.
1.         O perspectiva individuala, subiectiva si
2.         O perspectiva globala, universala, divina.
1. Din perspectiva individuala, subiectiva:
Rostul sau sensul lucrurilor este determinat de suma credintelor, convingerilor si valorilor noastre care pot avea sau nu de-a face cu norme morale si spirituale functie de gradul de evolutie individual. Integrate de fiecare in parte, constient sau inconstient, creeaza si determina ATITUDINEA, VIZIUNEA SI MODUL PREDOMINANT DE A GANDI SI ACTIONA.
2.         Din perspectiva globala, universala, divina
Rostul sau sensul lucrurilor este cunoscut numai lui Dumnezeu, dar cu ceva bun simt putem observa ca toate marile traditii spirituale si religioase ale umanitatii impartasesc cu privire la creatie aceeasi viziune. Toate sunt Una ! Totul este interconectat. Chiar si fara sa stim aceasta, traim cu totii in sanul aceleeasi Unitati a Creatiei lui Dumnezeu. Chiar si oamenii de stiinta au inceput sa consimta cu privire la ipoteza existentei Campului Unificat Fundamental de Energie si Constiinta.
Marile traditii spirituale sunt de acord si cu privire la faptul ca divinitatea actioneaza in si prin oameni.
Tinand cont de aceasta dubla perspectiva este mai intelept sa nu ne pripim cu afirmatiile si sa tragem concluzii generale cu privire la o situatie de fapt, chiar daca ne este oarecum familiara.
Din pacate felul in care incearca Dan Puric sa ne trezeasca si sa ne reaminteasca sensul si rostul dintr-o perspectiva globala poarta amprenta si coloratura emotionala a aceluia cantonat intr-o perspectiva individuala si deci subiectiva.
Valorile umane, statutul de OM si ROMAN este perceput intr-un mod usor naiv si nu se indeparteaza de viziunea comuna acelora care sunt nemultumiti de felul in care oamenii din aceasta tara se comporta, ajungand unde au ajuns. Si aici, Dan ne descrie intr-un limbaj adesori ”colorat” ca sa nu spun trivial, comun si pe alocuri ironic faptele si atitudinile altora cu care nu este de acord.
Toti ii putem judeca pe ceilalti. Avem suficiente motive. Mai ales cand am devenit o …voce ascultata ca a sa.
Desi se vrea o analiza inteleapta prin care DP incearca sa ne ajute sa ne reintoarcem la semnificatie, la traditie, la valorile care definesc chiar sufletul neamului romanesc, din punctul meu de vedere este o incercare ratata.
DE CE?
Dan Puric (DP) scrie:
”Cand te desparti din vina ta, incerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, iti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa intelegi ce s-a intamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.”
Din acest pasaj rezulta nici mai mult nici mai putin ca tipologia umana descrisa aici este a unui om slab care doar o vreme se lupta cu ceva ce este ireversibil (probabil in natura sa, probabil cu natura celuilalt, probabil cu situatia generala, nu se stie), care se ”lamenteaza de forma si care renunta”. Iar al doilea caz este al unui om care se desparte din vina celuilalt, dar care continua sa se ”chinuie sa priceapa unde lucrurile trebuiau sa apuce pe alt drum”. Deci de la inceput DP priveste aceasta natura umana incapabila saraca sa rezolve situatia unei despartiri. Transpare viziunea lui DP cu privire la neputinta omului de a o rezolva in mod favorabil pentru ca, spune Dan, ”ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum”. Nu lucrurile trebuiau sa apuce pe alt drum, ci ei doi, cei doi care erau in relatie trebuiau sa modifice fiecare in parte si fiecare pentru cuplu si relatie ceea ce era necesar pentru ca cei doi sa mearga mai departe”. Ei doi, impreuna trebuiau sa apuce pe un alt drum decat al esecului relational. Nu fiecare in parte sa dea vina pe celalalt.
Rostul esecului relational este sa corecteze ceva in fiinta celui care traieste esecul.
DP insa din capul locului distorsioneaza enorm proiectand asupra celor doi neputinta, slabiciunea si ireversibilitatea situatiei.
Mai departe DP. extrapoleaza:
”La fel se intampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, inselat, manios, indurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a intamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.”
Afirmatia subîntelege faptul ca te desparti in ipostaza de victima inselata si abuzata, de ”tara ta”. Caci altfel nu?, nu ar fi avut rost despartirea. Deci, te afli in ipostaza aceluia care se desparte din vina celuilalt. Din vina ”tarii”. Cu alte cuvinte, ea, ”tara” nu a fost la inaltime, sau ea ”trebuia sa apuce pe alt drum”. ”Dezamagit, inselat, manios, indurerat, pleci, o parasesti”, spune DP, justificand necesitatea gestului despartirii. Este foarte comod. Iata justificarea celui care paraseste, care fuge din situatie si care se autojustifica: ”celalalt ar fi trebuit sa fie asa si asa pentru ca eu sa raman multumit in relatia cu el.” Poate ca acest argument ar cantari rezonabil in cazul unei relatii intre doi oameni, dar nu poate sta de loc in picioare in situatia ”tristei despartiri” … de tara. Cine e ”tara” si ce a vrut ea cu tine? Ce relatie ati strucurat voi la inceput, ce pact a existat intre cele doua parti ca cei doi ”el” si tara sa se desparta”. Asa cum functioneaza lucrurile intr-o relatie intre doi oameni, ei adera prin angajament adeseori institutionalizat la a convietui impreuna. Cand te-ai nascut, nimeni nu ti-a garantat nimic, nici macar parintii. Cu atat mai putin ”tara”. Ajungi uneori sa te desparti suparat si de parinti, si de copii, si de prieteni si de …tara. Aceasta este adevarata problema. De cele mai multe ori, povestea despartirii tale de oameni, de tara, de lume, are de-a face cu tine. Nu trebuie sa dam vina pe tara pentru ratarile, neputintele si ignoranta noastra. NU ACEASTA ESTE CARACTERISTICA ROMANULUI.
A vorbi la modul general, plin de superioritate, a vorbi in numele ”tarii” care nu a facut ce trebuia, (fir-ar ea sa fie), pentru ca noi sa traim aici, in vatra noastra stramoseasca, vatra pe care, de altfel, o iubim atat de mult incat, o jelim, de pe ”malul celalalt”, este cel putin o incercare de justificare a propriilor neputinte care te fac sa alegi despartirea. Si, asa, saracul roman dez-amagit, luand un aer filozofic se aseaza ”intelept sa cugete: ”ce s-a intamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.” Scuzati-ma, dar lucrurile nu stau asa. Daca DP dorea sa arate ca iubirea de mosie, de glie si de natiune sunt calitati ale sufletului romanului, dupa umila mea parere, exact aceste calitati (daca ar fi existat in sufletul patriotic al romanului fugit sau plecat ) l-ar fi sustinut pe el sa ramana aici mai departe, dincolo de vitregiile prin care trece ”tara”. El, romanul, ar fi fost plin de compasiune si intelegere fata de ea – ”tara” si nu ar fi parasit-o la greu. Cand DP compara relatia romanului cu tara sa, cu relatia dintre doi oameni, asa cum se observa foarte simplu DP da vina pe ”tara”. Ei bine ”tara” nu da vina pe DP si nu da vina pe nici un alt roman. Nu o poate face pentru ca ”tara” este pur si simplu un cuvant. Este doar un concept care poate da o masura integrarii sociale a indivizilor ce traiesc pe un anumit teritoriu si au comunitate de limba si traditie. Deci ”tara” nu poate face nimic omului. Nu-l poate abuza, nu-l poate dezamagi, insela, indurera si parasi. Daca vorbim de oamenii care reprezinta social grupul de interese al unei colectivitati cum este natiunea romana, atunci este altceva. DP trebuie sa recunoasca ca natura umana (in general, nu numai a romanului) reflectata si in relatii a decazut pana acolo incat, oamenii au ajuns sa se abuzeze, sa se insele, sa se tradeze, sa se lupte si sa se desparta. Dar asta nu are de-a face cu ”tara”. Are de-a face cu omul ca individ. Cu luptele, si cu chinurile sale.
Critic aici aceasta lipsa de obiectivitate, mascata prin cuvinte care vor sa arate ca romanul pleaca pentru ca ”tara” l-a inselat. Cei care pleaca o fac din motive subiective justificate mai mult sau mai putin si de o serie intreaga de conditii exterioare. Problema este la oameni. Noi oamenii am ajuns sa nu ne mai suferim, noi ca romani ne certam unii cu altii si ne luptam pentru ”osisorul” nostru de zi cu zi, noi intre noi nu ne mai recunoastem facand parte din aceasi urzeala a sufletului divin creat de acelasi unic Dumnezeu. Caci daca am putea-o face, nu ne-am separa, nu am fugi, nu am trada. Poate am ajunge sa intelegem ca nici nu am avea unde fugi, pentru ca nu poti sa scapi de ceea ce iti revine tie, ca fiinta: sa transformi natura ta interioara, pentru a ajunge sa te simti ”acasa”, oriunde.
Cum isi explica DP ca exista romani care nu au plecat din tara desi ar fi putut sa o faca usor. Este interesant ca si el ar fi putut sa o faca de nenumarate ori si totusi nu a facut-o. Deci inseamna ca accepta sa ramana si sa traiasca aici. Dar ce pacat ca nu observa ca dificultatile oamenilor apar pe fondul ignorantei lor, dovedite de fiecare in parte. Si cand aceste greseli umane se compun sistemic sunt determinate conditiile favorabile aparitiei suferintei, sub orice forma s-ar manifesta aceasta, si evident, la o scara din ce in ce mai mare. Raspunsul aici este de ordin instinctual: ”lupta sau fugi”. Ei bine multi prefera sa fuga. Multi prefera sa lupte. Natura umana instinctuala, adaptativa este la ea acasa, oriunde ne-am cauta acel ”acasa” in exterior. Pentru cel care se regaseste in el insusi ca sens si rost, acel ACASA este localizat oriunde si acolo nu este lupta si fuga pentru ca acolo nu este frica.
Greseala evidenta pentru oricine analizeaza articolul, este ca DP identifica o serie intreaga de ”tare” ale societatii romanesti aflate in criza si apoi generalizeaza intr-un mod simplist, pe un ton grav si aparent moralizator.
Va intreb: ce daca pleaca romanii din tara? O fac pentru ca, intr-un mod superficial, identifica ca si DP conditiile nefericirii lor in faptul ca traiesc in aceasta ”tara”. Cu ce ar mai putea fi ei de folos aici, daca continua sa se lamenteze ca sunt nefericiti, ca se simt tradati si dezamagiti? Daca se inraiesc si daca sufera? Sa plece si sa incerce poate in alta parte sa-si croiasca rostul si sa dea scop vietii lor, daca ei cred ca nu o pot face in Romania. Sunt liberi. Nimeni nu-i impiedica. Dar sa nu fie ipocriti sa-si mascheze neputintele dupa poalele sifonate ale ”tarii”. Cum ca ”tara”, vezi Doamne, tara asta fara rost este de vina ca nu-si mai gasesc si ei rostul.
Care este rostul unei despartiri, fie ea de cineva (persoana) sau de ceva (tara), aceasta iarasi nu poate fi analizat la modul general, cum o face DP.
Iata aici viziunea lui DP cu privire la tara sa:
”Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, in orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si inselatorii care nu duc nicaieri.”
Sunt afirmatii grave. Nu este de loc asa. Nu au de loc acoperire aceste afirmatii decat numai din perspectiva foarte limitata a unui om nemultumit care tinde sa generalizeze si sa proiecteze in exterior ceva din propriile sale deceptii, slabiciuni si vulnerabilitati.
Nu, nu este de loc asa. Daca Romania si-ar fi pierdut rostul, nu ar mai fi existat. Orice tara are un rost prin rostul evolutiei colectivitatilor umane care se asociaza liber pe un terioriu spre a exista comform unor interese comune. Ne intoarcem la problema filozofica: Cine a fost mai intai: oul sau gaina. Intai a existat omul ca individ care a evoluat si a identificat conditii favorabile existentei prin asociere si grupare in colectivitati. Dar aceasta asociere este de multe ori conjuncturala si urmarita din perspectiva interesului personal. Societatile cu adevarat democratice lasa libertatea completa individului pentru asociere si dez-asociere. De altfel, oamenii mai intai se amagesc si apoi se dez-amagesc in mai toate sistemele sociale.
Nu vreau sa ma intelegeti gresit si sa credeti ca incurajez atitudinea de plecare sau parasire a unei comunitati daca interesul personal nu este satisfacut. Dimpotriva. I-as incuraja sa ramana acolo unde s-au nascut pentru ca nu intamplator au ajuns acolo. Le doresc insa tot binele din lume si celor care pleaca si celor care raman, caci toti sunt locuitori ai aceleasi CASE DIVINE. Ca la un moment dat, unul trece dintr-o camera in alta, are mai putina importanta.Ceea ce are insa importanta este cum traiesti.
A TRAI PROFUNDUL SENTIMENT DE ”ACASA” NU TINE DE O LOCATIE PARTICULARA, CI ARE DE-A FACE CU TINE. CUM TRAIESTI CU SI IN TINE INSUTI
ARE DE-A FACE CU OPTIUNEA TA PERMANENTA DE A TE REGASI MEREU SI MEREU PRIN ROSTUL SI SENSUL PE CARE IL OFERI CLIPA DE CLIPA TIE SI LUMI EXTERIOARE SIMULTAN.
ARE DE-A FACE CU STAREA DE CONSTIENTA SI PREZENTA ACTIVA, VIE SI DESCHISA SUFLETESTE, CARE OFERA DARURILE SALE PRIN IUBIRE, INTELEGERE, TOLERANTA, COMPASIUNE TOTALITATII SI UNITATII EXISTENTEI.
ARE DE-A FACE CU FELUL IN CARE TRAIESTI ZI DE ZI MINUNEA DE ”A FII”.
ARE DE A FACE CU LUMINA SPRE CARE TE STRADUIESTI ZI DE ZI, INCA PUTIN SA TE ORIENTEZI INTUIND CA EA ESTE SENSUL SI ROSTUL CARE LEAGA CU IUBIRE TOATE DE TOTUL.
ARE DE-A FACE CU ADEVARUL PE CARE IL DESCOPERI ILUMINANDU-TE PE TINE INSUTI, ADESEORI PRIN EFORT, URMARIND SA TRAIESTI DIN CE IN CE MAI CONSTIENT
ARE DE-A FACE CU RABDAREA SI CU UMILINTA DE A RECUNOASTE CA NU STII INCA DE CE LUCRURILE STAU ASA CUM STAU CU LUMEA EXTERIOARA DAR CA TE STRADUI SA INTELEGI
ARE DE-A FACE CU BUNAVOINTA DE A-I PRIVI PE CEILALTI CA OAMENI CARE POT GRESI SI PE CARE I-AI PUTEA IERTA PENTRU CA SI TU AI MAI GRESIT.
Daca esti o fiinta care nu si-a gasit propriul rost in aceasta lume, care nu a incercat niciodata sa-si raspunda unor intrebari fundamentale cum ar fi ”cine sunt eu in realitate?”, ”sunt eu cu adevarat fericit?”, ”care este scopul existentei mele?”, ”de unde vin si incotro ma indrept”, ”ce se va intampla cu mine dupa moarte?”, ”ce vise si idealuri am si cum incerc sa le implinesc?”, ”ce vreau eu de la lumea aceasta si ce vrea ea de la mine?” desigur ca modul de a trai este conjunctural, adeseori perceput ca o lipsa quasi totala de sens si semnificatie. Nu exista fidelitate pentru ca nu existe idealuri, nu exista rost in existenta altora pentru ca nu iti gasesti propriul rost. Nu gasesti iubirea si compasiunea pentru ca nu le-ai trezit inca in tine, pentru a le recunoaste si in ceilalti, nu esti fericit pentru ca nu visezi sa fii fericit, s.a.m.d.
DP. continua pe un ton din ce in ce mai patetic:
”Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.
Batranii. Romania ii batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Ii tine In foame si in frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si intelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.”
Aici apare o contradictie:
El spune ca ”Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta”. Aici nu se mai intelege nimic. Putin mai inainte spunea ca:
”Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, in orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost.”
Acum isi aminteste ca pe undeva, prin lumea asta inteleg, (nu in Romania), exista trei surse salvatoare care ofera ”rostul”. Inteleg ca familia, pamantul si batranii altora, din lumea asta larga sunt sursele de rost. Si poate pentru aceea ar trebui sa plecam de aici. Sa mergem sa le cautam in alta parte. Ar putea fi o intelegere.
Dar nu, nu este asa. DP vorbeste acum despre Batranii Romaniei. De ei saracii, coana ”tara” si-a batut joc mai abitir decat de alte categorii. Ce infama! Nu poti decat sa-i dai vreo doua. Cum se ia ”tara” asta de bietii batrani. ”Cum ii batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Ii tine in foame si in frig.” Da, este corect. Asta da argument. Romanul fara rost deja trebuie sa plece. Este deja prea mult pentru el. Da, imediat trebuie sa plece din marsavia asta. Sa se duca sa-i caute pe cei varstnici in alta parte si sa se bucure de batranii fericiti din lumea larga, sau sa plece macar sa nu-i mai vade cum sufera sub talpa tarii care le striveste grumazurile indoite cu piele incretita. ”Nu nu voi mai suporta si ii voi scoate de aici, din MATRIXUL SUFERINTEI ROMANESTI pe batranii mei”, gandeste acum ”romanul fara rost” sensibilizat de mila contagioasa a lui DP.
Va spun drept ca cel mai mult imi repugna modul in care ii ”vede” DP pe acesti batrani. Complet lipsiti de personalitate, epuizati, degenerati, infantili, animalizati, turma usor de momit la vot, …”vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.” Cu alte cuvinte niste zombi cu o natura umana, vitelina si canina in acelasi timp.
Nu, nu este de loc adevarat. Si va propun sa opriti un batran pe strada si sa-l intrebati daca se recunoaste sub acest portret. Nu, nici o persoana nu se va recunoaste sub acest portret caci este subuman.
De ce pangareste cu aceasta viziune frumusetea sufletului batranilor? Stau si ma intreb? Cat de jos si cat de rau trebuie sa vezi lucrurile, pentru a crede ca daca le prezinti si mai intunecate decat sunt atunci ceva in bine s-ar mai putea transforma.
Nu este suficient ca acesti oameni traiesc in conditii mai grele in Romania, ca au pensii mici, ca media de varsta este scazuta, ca serviciile si asigurarile sociale sunt minimale, nu este suficient deci ca trebuie sa faca fata conditiilor de viata dificile, trebuie sa fie stalcita pana la deformare groteasca chipul batranului din Romania. Asa inteleg unii analisti, sau comentatori sa indrepte lucrurile, si sa imbunatateasca statutul pensionarului batran in Romania. Se poarta aceasta atitudine frecvent in mass-media. Vai saracii! Numai noi ce din media ne gandim la voi cei amarati. Stati cu ochii pe noi sa vedeti ca va vom spune noi cum stau lucrurile. Si unii dintre bietii batrani naivi asteapta promisiunile.
Ii propun lui DP. sa mearga prin tara si sa vada ca ”batranul” sufera dar nu si-a pierdut nicidecum demnitatea. Este activ de multe ori, si la sate tine inca vie flacara vetrei stramosesti.
Sa plangem si sa stoarcem lacrimi de crocodil, sa speculam politic, sa obtinem capital de imagine, sa capatam aplauze jucandu-ne cu emotiile naturii umane obosite de trecerea timpului. Ce jalnici au ajuns unii dintre cei care zic ca lupta pentru trezirea constiintei nationale, a sufletului romanesc, daca au nevoie de schemele astea de sensibilizare.
Sigur, sunt frumoase. Suna bine unele cuvinte, impresioneaza: ” Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.” Citind acestea batranii romani deja isi sterg ochii umeziti. Cineva, si nu oricine se gandeste iata la ei. Cu cata sensibilitate! Nu o fi El salvatorul? O unda de speranta …
Dragii mei, amintiti-va! Unii Batrani au disparut, batranii batranilor sunt de mult la ceruri. Si dupa cum vedeti familiile continua sa existe.Traim acum in prezentul care pana mai ieri era viitor. Existam si continuam sa o facem de sute de mii de ani chiar daca moartea isi cere drepturile. Este o lege universala. Este integrata firesc de univers in ciclul natural al evolutiei sale. Viitorul continua sa existe pentru ca timpul este ceva ce se tese vesnic prin fusul mintii noastre. Da, putem vorbi de calitatea vietii noastre care pierde din stralucire cu fiecare batran care piere. Pentru cine bat atunci clopotele? Pentru fiecare dintre noi intr-u aducere aminte. Toti suntem Unul. Fiecare organism care piere este ca o celula care moare in marele organism al Creatiei. Suntem cu totii responsabili sa dainuim si sa crestem impreuna calitatea vietii noastre si a semenilor nostri. Nimeni nu este mai important. Toti suntem la fel de importanti. Sau la fel de neinsemnati la scara eternitatii.
Dar nu trebuie sa va lasati striviti si redusi la animalitate de cei care mimeaza bunele intentii.
Nu dragii mei nu va amagiti. Salvarea este in fiecare dintre voi. Constientizati ca sunteti responsabili sa ramaneti demni chiar si cand suferiti. Pe cel curajos soarta il va ajuta. Nu ii lasati pe ceilalti sa va speculeze imaginea si sa se joace cu emotiile voastre. Nu este usor sa traiesti in Romania, dar va asigur ca nu asta este solutia de corectare a lucrurilor prin a va lasa imaginea terfelita si aruncata in noroi. Ajutati-va singuri si cerul va va ajuta, spunea un intelept. Ii dau completa dreptate si sunt convins ca intarindu-va in fiecare zi in credinta, Dumnezeu, care lucreaza prin oameni va va ajuta.
Lamentarile, reprosurile si cautarea vinovatului pentru starea actuala de lucruri sunt atitudini care nu va pot imbunatati viata, ci dimpotriva o vor intoxica.
A doua sursa de ”rost” dupa DP este Pamantul.
El spune acum indoindu-se parca de cel afirmate inainte: ”Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant in tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el?”
Deja nu mai este Romania, tara noastra. Este ”tara aia” pe care el o judeca acum cu mintea acelui roman fara rost, dintr-o Romanie fara rost. Atunci ce rost are sa mai scrie. Se pare totusi ca el si-a gasit un rost in tara asta fara rost. Scrie pentru romanii fara rost, unii plecati, unii ramasi. Nu este sigur ca cei plecati si-or fi gasit un rost deci riscul de a scrie fara rost chiar si pentru ei este destul de mare.
Problema Pamantului – o problema spinoasa la romani. Inainte mureau pentru el. Acum, spun unii putin le pasa. Acum nu mai are rost si pleaca. Sunt multi oameni in Romania care au pamant. Evident cei care au stiut valoarea lui. Poate nu mai sunt aceeasi ca inainte dar pamantul care incheaga natia asta romaneasca este tot aici. Felul in care ne raportam la el acum, in aceste vremuri s-a schimbat. Da, recunoastem, tinerii au plecat de la tara, cei care au mai ramas sunt poate putin mai lenesi ca batranii lor, sau mai nestiutori in a le gospodari. Eu personal nu am vazut insa un om harnic si gospodar sa nu sfintesca talpa sa de pamant udand-o cu transpiratie si lacrimi de speranta.
Poate ca exact cei care au mai putin stiu sa aprecieze valoarea a ceea ce au. Si stiu chiar sa lupte pentru drepturile lor. Ei nu ar accepta sa li se planga de mila caci stiu ce au de facut. Stiu ca ei trebui sa continue pentru ca rostul lor este ingemanat cu rostul pamantului mama care i-a hranit. Este acel bun simt natural care il face pe roman sa scoata rodul chiar si din piatra seaca cand viata i-o cere. Acel roman nu se plange. Nu are timp. Caci el are un rost. Sa dainuiasca in fratia sa cu pamantul in care mai devreme sau mai tarziu se va odihni. Din aceasta cauza il respecta si il sfinteste. Acesta este romanul de la tara care si-a gasit rostul.
In alta parte, scrie DP, este mai bine. Pana si in Thailanda este mai bine. Intotdeauna in curtea vecinilor este mai bine, mai mult, mai frumos. Numai acolo, ”pe malul celalalt” sunt cateii cu covrigi in coada. Acolo se face agricultura dom-le nu gluma. Ce ar putea face un roman fara rost, cu pamantul asta fara rost, intr-o tara ca Romania asta fara rost? Evident nimic. Si mai mult decat atat, ii vedem pe capitalistii aia cu rost – fanii tantei Europa -, cum cauta sa acapareze bunurile romanului fara rost, din tara asta fara rost.
Bietul roman fara rost si pauperizat face aici in Romania – tara fara de rost -“agricultura de subzistenta si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE”, spune DP.
Acum stau si ma intreb: Daca tara asta a fost facuta de batjocura de toti si cele cu bune sau nebune intentii, daca este ultima ca saracie si cea mai amarata, motiv pentru care rostul nu mai poate fi gasit pe meleagurile ei, de ce si-ar mai bate capul Tantii Europa de pamantul, de agricultura si mersul ”rostului” in Romania. Deci ea, Europa, o alta ”tanti” poate cam fara rost vrea sa-si faca rostul pe seama tarii asteia fara rost.. Mai ce fraieri sunt ei. Dar nu-i putem de loc lasa in pace. Acum in sfarsit ne gasim si noi un rost: Sa-i criticam ca ne-au stricat rostul. Vin sa ne fure tara sa ne omoare agricultura si sa ne indese pe gura rosii si sorici de acolo de la ei. Asta dom-le, nu mai suportam! Parca sunt pe cale sa-mi gasesc un rost in indignarea asta fata de Tantita UE, cu atat mai mult cu cat am ajuns sa cred ca ei nu vor intelege niciodata valorile mele de om fara rost in aceasta tara fara rost, cu cocosi, Grivei, Ghiti, corcoduse, iazuri cu salcii si broaste, care numai ele au supravietuit cu semnificatia lor de ”rost” pentru a ne mai aminti de Romania. Deodata descopera chiar si DP ca au supravietuit cateva lucruri al caror rost este de a ne aminti de continuitate, de copilarie de bucurie si de joaca plina de candoare. Trebuia insa sa ni le ameninte cu uitarea ”castratii de Bruxelles” ca noi sa ni le reamintim. Si iata ca discursul capata nuante patriotice.
Cata inconsistenta! Cata ipocrizie!  Cat patetism!  Ajunsi aici, nu mai stim foarte exact ce trebui sa facem: se pare ca acum suntem indemnati sa ne gasim rostul de a spune NU, NU NE VINDEM TARA. NU! NU VREM SA DISPAREM NICI NOI, NICI ARHAISMELE NOASTRE BARBARE.
Intrezarind ”rostul” de roman, deja ne cam infierbantam! Hai sa vedem ce mai urmeaza:
DP spune:
”Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau in stare sa-l munceasca. Nu stiu ce inseamna pamantul, cata liniste si cata putere iti da, ce povesti iti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri.”
Aici ne apropiem de descoperirea unei noi surse de rost. ”Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc” Ahaa! Deci ei sunt pricina tuturor relelor. Pe ei fratilor! I-am descoperit, dusmanii au fost si sunt printre noi. Rostul nostru de romani fara rost ar trebui sa fie sa le scoatem rostul lor de conducatori din cap. Caci ei nu stiu ce e munca si ce inseamna pamintul. Numai noi stim, desi nu intelegem ce rost au toate astea in tara asta fara rost.
In continuare ascultam o poveste despre muncitori si puturosi care se urasc de fapt pentru ca unii ii conduc pe altii. Cand auzim aceste lucruri parca suntem obligati sa luam o pozitie. Sa facem o data si odata dreptate in tara asta fara rost. Si uite ca incepem sa intrezarim un rost chiar si in asta. Pai pana cand sa-i mai lasam sa-si dea in petec in tara asta fara rost?
Si a treia sursa de rost dupa DP este:
”Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de imbracat, greu de dat jos , care trebuie impaturit intr-un fel anume si pus la loc in lada de zestre impreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate il va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.”
Da, descoperim aici ca nu toti batranii au fost schiloditi in Romania asta fara rost, de oamenii fara rost, in astia 20 de ani fara rost, si unii dintre ei, putini la numar, mai pot sa poarte ”strai vechi, greu de imbracat, greu de dat jos”, dar totusi o fac si asta ne-ar putea convinge ca este un rost in avea o adevarata credinta. Ea ar trebui sa se poarte ca un strai cu care sa te duci la cer. Este o imagine poetica si sensibila care dovedeste si inaltimea la care poate ajunge, atunci cand nu devine patetic DP.
Si mai departe se arata fata cu care se identifica cei multi, si nebatrani. Varianta moderna de credinta.
DP spune:
”Avem, in schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si inmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute in graba si cu un “Tatal nostru” spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. “Scuze, domnu parinte, e urgent.”
Ce sa facem acum? Ei sunt mai multi si mai tineri. Nu intelegem prea bine la ce suntem indemnati. Sa fim ca ei sau nu, sa ramanem asa cum suntem noi sau nu?  Sa-i admiram sau nu? Sa-i compatimim: vai saracii pacatosi! Ne mai gandim.
Mai departe portretul societatii de consum, al superficialitatii, al trivialitatii, al optiunilor ”noastre” gregare, imorale si de tot felul se concretizeaza intr-o tirada:
”Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se inmultesc, credinciosii se imputineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .
Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita.
Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.”
Este o imagine urata, atat de urata a ceea ce se produce in tara noastra fara rost, ca aproape sunt ”convins” ca asa nu se mai poate continua. Trebuie sa fac ceva:
Si aflu fericit, in cele din urma, ce pot sa fac:
”Suna-ti bunicii, pune o samanta intr-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.”
NU, NU NU ! NU! NU! NU! NU ……………….DE O MIE DE ORI NU!
Va asigur ca asta nu rezolva situatia. Am facut si continui sa fac asta si eu si multi altii. NU SE REZOLVA! NU VA AMAGITI!
Povestea cu REGASIREA ROSTULUI este mai complexa si nu trebuie sa credem ca ea isi va gasi o rezolvare numai prin aceste indemnuri. Chiar daca ele sunt de bun simt.
TOATE ACESTEA LE VOM FACE FIRESC CAND NE VOM FI REGASIT FIECARE INDIVIDUAL CU ADEVARAT ROSTUL.
NU CA TARA, NU CA TARANI, MUNCITORI, POLITICIENI, AFACERISTI, ETC. ROSTUL CA FIINTA UMANA.
ROSTUL NOSTRU CA OM CARE NU CERSESTE INCREDERE PENTRU CA EL ARE SUFICENTA PRIN EL INSUSI
ROSTUL NOSTRU CA OM CARE IUBESTE INAINTE DE A CERE IUBIREA CELORLATI
ROSTUL NOSTRU CA OM CARE IARTA MAI INAINTE DE A CERE IERTARE
ROSTUL NOSTRU CA OM CARE MUNCESTE CINSTIT INDIFERENT DACA UNII NU O FAC
ROSTUL NOSTRU CA OM CARE ESTE LIBER SA ALEAGA
ROSTUL NOSTRU CA OM CARE RESPECTA ADEVARUL SI LEGILE LUI DUMNEZEU CHIAR DACA ALTII NU O FAC
ROSTUL NOSTRU CA OM CARE SE ROAGA CU CREDINTA SI SPERANTA CHIAR DACA ALTII NU O FAC
ROSTUL NOSTRU CA OM CARE CONTINUA SA CAUTE ADEVARUL PREZENTEI LUI DUMNEZEU ATUNCI CAND ALTII SE INDOIESC
ROSTUL NOSTRU CA OM CARE ESTE RESPONSABIL PRIN DECIZIILE PE CARE LE IA PENTRU VIATA SA SI PENTRU VIATA CELORLATI
ROSTUL NOSTRU CA OM CARE CAUTA PLIN DE ASPIRATIE SA DESCOPERE HARURILE CU CARE A FOST INZESTRAT DE DUMNEZEU SI SA LE PERFECTIONEZE
ROSTUL NOSTRU CA OM PENTRU A CONTINUA SA INVATAM CHIAR DACA ALTII NU O MAI FAC
ROSTUL NOSTRU CA OM DE A INDRAZNI SA MERGEM MAI DEPARTE PENTRU A NE DEPASI LIMITELE PURTATI MEREU DE SPERANTA
ROSTUL NOSTRU CA OM CARE PRETUIESTE CEEA CE EL ESTE SI CARE RECUNOASTE SI RESPECTA CEEA CE ALTII SUNT LA RANDUL LOR: COPII AI LUI DUMNEZEU SI FRATI AI SAI.
ROSTUL NOSTRU CA OM DE A DESCOPERI CA LUMEA NU ESTE UN LOC DE SUFERINTA SI CHIN, CI UN LOC UNDE ARE LOC MINUNEA PERMANENTEI REINNOIRI A NATURII EXTERIOARE SI INTERIOARE PRIN VOIA LUI DUMNEZEU
ROSTUL NOSTRU CA OM DE A DESCOPERI CA VOIA LUI DUMNEZEU ESTE GUVERNATA DE LEGI IMPLACABILE CE NU NU POT FI NICIODATA ELUDATE
ROSTUL NOSTRU CA OM DE A INTELEGE SI APLICA REGULA DE AUR DE A FACE CELUILALT CEEA CE NE-AR PLACE CA CELALALT SA NE FACA NOUA SI TOTODATA DE A NU FACE CELUILALT CEEA CE NU AM DORI SA NI SE FACA NOUA
ROSTUL NOSTRU CA OM DE A DESCOPERI CA TOATE SUNT UNUL SI UNUL ESTE IN TOATE PENTRU A SE IMPLINI MIRACOLUL TOTULUI.
Toate acestea se pot produce prin asumarea unui efort constant si constient de auto-transformare care nu are neaparat de-a face cu ceilalti, decat numai in masura in care ne putem ajuta ca unii prin altii sa invatam, sa crestem, sa ne perfectionam, sa ne vindecam, sa ne iubim pentru a putea trai fericiti impreuna.
Pentru a fi mai precis, toate acestea au de-a face cu o practica asumata in sensul cresterii constientei de sine care poate implica sau nu modalitati spirituale traditionale cum ar fi: meditatia, introspectia, contemplarea, rugaciunea, etc. Au de-a face cu intentia de a persevara in efortul de a te perfectiona continuu prin cunoastere si educatie. Au de a face cu ACTIUNEA BINEFACATOARE, CONSTIENTA SI RESPONSABILA prin care participi la viata si armonia universala.
UN MIC INCEPUT
Puneti-va pe cat posibil cat mai des aceasta intrebare, cu ocazia actiunilor dumneavoastra.
Ceea ce eu gandesc, intentionez, vorbesc si fac, precum si atitudinile pe care le am de obicei contribuie binefacator si eficient la a creea lumea mai buna in care imi doresc sa traiesc?
Daca raspunsul sincer pe care vi-l dati este DA atunci CONTINUATI ! Daca este NU, atunci OPRITI-VA ! Reevaluati si transformati mereu si mereu, in sens pozitiv propria existenta, pana ajungeti sa va raspundeti
DA!  ASA ESTE BINE!
Sperantele mele
Sunt convins că în anii ce vor urma, din ce în ce mai mulți oameni se vor deschide către spiritualitate într-o manieră care să nu mai aibă nimic de-a face cu dogmele religioase, cu pragmatismul social, cu prejudecățile, cu fanatismul și sectarismul și vor opta spre experiența spirituală directă. În acest context, orice cale  autentică care poate retrezi în inimă fiorul sacralității, freamătul emoției mistice în căutarea lui Dumnezeu și accesul la realitatea a ”cine suntem ” va fi abordată cu sinceritate și deschidere chiar și de către români. În ultimă instanță, este vorba de același proces: al decondiționării, al dezmanipulării, al deziluzionării, al autonomizării, al vindecării, al pacificării și al unificării. De astă dată însă, prin regăsirea adevăratei conștiințe de sine, care conferă ROST SI SENS propriei existente .
Consider că adevărata criză pe care umanitatea o trăiește este criza spirituală datorată în primul rând pierderii simțului de divin, al sacrului, al uitării de sine. Criza economică și socială pe care umanitatea o traversează la ora actuală și care evident generează suferințe nu este nimic altceva, decât efectul somatizării în acest mare organism planetar a ignoranței individuale, a uitării și alienării.  Și ca o supremă ironie, chiar din această lume pe care oamenii au crezut că pot să o dirijeze, să o controleze, să o exploateze, să o domine în interesul propriu, în planul în care orgoliul demiurgic a atins cotele cele mai înalte, în această lume în care s-au depus atâtea eforturi de cunoaștere și de înțelegere a mecanismelor ei de funcționare, în care ne-am consumat atâtea vieți, exact de aici, din locul ce părea familiar și binecunoscut, iată că apare o tulburătoare   enigmă: de ce această lume fizică concretă pe care am vrut să o cunoaștem și să o înțelegem se întoarce acum parcă împotriva noastră arătându-ne că de fapt nu controlăm nimic, că nu știm nimic. Ar trebui, ajunși aici, să acceptăm faptul că acestei lumi nu i-am înțeles esența și cu adevărat acestei lumi nu i-am cunoscut și nu i-am respectat legile și principiile după care a fost creeată. I-am ignorat constant mesajele, si ceea ce este si mai grav, nu am iubit-o. Să recunoaștem în final că i-am greșit. Să ne iertăm unii pe alţii, şi …poate mai buni să o luăm de la început.
Ceea ce cred că se produce acum în lume și deci și în România, și mă refer acum nu atât la criza mondială, cât la alienarea survenită pe măsura acestei uitări de sine, la acea mutilare a sufletului, la acea deformare a valorilor, la acea supremație a materiei în fața spiritului, conduce la apariția unei tensiuni aproape seismice capabile să disloce prin efectele ei plăcile tectonice ale acestei lumi: inerția și pasivitatea, răutatea și lăcomia, uitarea și neputința, lașitatea și ipocrizia erodând această crustă groasă a egoismului uman și lăsând să apară la suprafață căldura vulcanică a sufletului cel viu. Odată trezit în cât mai mulți oameni, acea pâclă care ne-a opacizat până la rătăcire va fi străpunsă din nou de lumină și ne vom reaminti de ”cine suntem noi” cu adevărat; ne vom recunoaște și ne vom accepta cu toleranță și bunăvoință, cu dragoste și încredere…Aşa să ne ajute Dumnezeu!

* * *

Iar dacă totuşi cineva a avut timp să citească până aici, mai adaug şi un articol semnat de Constantin Tănase în ziarul „Timpul” din Republica Moldova, preluat de la adresa http://www.timpul.md/articol/%E2%80%A6daca-mai-avem-vreun-rost-in-tara-asta%E2%80%A6-16778.html
…dacă mai avem vreun rost în ţara asta…
Pregătisem deja textul pentru rubrica aceasta când am dat de excepţionalul articol al lui Dan Puric, „Rostul”, pe site-ul Asiiromani.com. Dan Puric nu e un nume nou pentru cititorii noştri, noi am reluat în ediţiile de vineri mai multe texte de ale Domniei sale, înmănuncheate în volumul „Cine suntem”.
Dan Puric nu este numai regizor şi actor, în ultimii ani el s-a impus ca un profund şi original cugetător, ca una din vocile morale cele mai importante din România. Gândirea sa merge mai totdeauna pe contrasens, radiografia făcută de el realităţilor din România este necruţătoare, nu în zadar, pe cât e de preţuit de unii, de cei mulţi, pe atât e de contestat de alţii, puţini şi mici. Mi s-a reproşat cu diferite ocazii, cu multă rea-credinţă, că articolele mele sunt pline de ură. Acolo unde eu puneam degetul pe rană, detractorii mei vedeau ură. Nu mă încaier cu aceştia. Să rămână la opinia lor. Un lucru am înţeles în viaţa asta: dacă nu urăşti răul, acesta creşte şi se înmulţeşte. Acela îşi iubeşte cu adevărat ţara şi oamenii care urăşte răul din această ţară. În ţara noastră însă s-a adunat mult rău. Am citit articolul lui Dan Puric şi am rămas zguduit de similitudinile dintre realităţile de aici şi cele de peste Prut. Avem deci, nu numai aceeaşi istorie şi aceeaşi limbă cu fraţii noştri de peste Prut, dar şi aceeaşi boală istorică: ne-am pierdut rostul.
Fireşte, asemenea articole „negative” ca cel al lui Dan Puric „nu sunt bune” într-o campanie electorală; într-o campanie electorală se cer articole pozitive, optimiste, luminoase şi mobilizatoare. Lumea (electoratul) trebuie drogată cu minciuni, durerile care se acumulează între două campanii electorale trebuie anesteziate, spiritul critic - anihilat sau măcar inhibat. Asta se cere de la presă într-o campanie electorală! Şi, din păcate, presa cam asta şi face… - mobilizează masele! La ce le mobilizează? mă întreb. Să-l aleagă pe Cutărică în locul lui Cutărescu? Dacă ne-am uita mai atent, am vedea că şi Cutărică, şi Cutărescu sunt de aceeaşi baie, ciopliţi din aceeaşi bucată de piatră. Ei nu cunosc rostul acestei ţări. De aceea şi fac compromisuri în campaniile electorale. În ultimul timp se recunoaşte deschis: da, e adevărat, dl Cutărică spune minciuni, tâmpenii curate, dar ce - vrei să spună adevărul, ca să-şi piardă electoratul? Aşadar, indirect se recunoaşte că există o parte de electorat care vrea minciuni şi tâmpenii şi, graţie acestei părţi, suntem obligaţi să votăm minciuna şi tâmpenia, fiindcă - încă un argument în plus! - aşa e într-o coaliţie… O coaliţie între minciună şi tâmpenie în numele viitorului luminos al acestui neam! Astfel, în numele acestei coaliţii, totul pare justificat, acceptăm ceea ce o societate normală nu ar trebui să accepte, mergem la votare, îi instalăm în fotolii, apoi, după ce ne convingem că ne-am mai ars o dată, cădem în disperare, înjurăm şi plecăm în lume pentru a ne găsi un rost. Te aşezi, vorba lui Dan Puric, pe celălalt mal al lumii şi te întrebi de ce ţi-ai părăsit ţara, care e rostul tău pe acest pământ? Unii aşa şi nu mai găsesc răspunsul la această întrebare, intrând nelămuriţi în morminte, săpate în pământ străin şi petrecuţi de popi care cântă într-o limbă străină.
Nu îndemn la izolare socială şi absenteism electoral; vă îndemn să citiţi articolul lui Dan Puric şi să vă gândiţi la rostul vostru pe acest pământ şi în această ţară, căci aveţi acest rost. Să nu ne mai lăsăm mânaţi spre urnele de votare, ca vitele la abator. De douăzeci de ani tot votăm şi fără niciun rost, e timpul să alegem - mai avem o şansă să ne găsim rostul.
* * *

În final, adaug: Ce ar mai comenta cineva? Eventualul curajos este îndemnat să folosească formularul de comentariu de mai jos.

    Placi video la pret superb!!