Ovidiu Bişog - ovibis

Sufletul îmi este un abis a cărui profunzime mă înspăimântă uneori că nu o pot descoperi chiar eu însumi...

Moment liric: "Dor de tata"


Deşi am căutat pe internet să dau de urma unui autor al poeziei de mai jos, nu am reuşit. Peste tot unde am găsit-o, fiecare administrator de pagină scria că la rândul său o găsise fără autor. Dacă autorul poeziei vrea să fie cunoscut sau îşi recunoaşte creaţia, cu mare plăcere îl voi trece ca autor al acestei poezii. 
Deocamdată o public şi eu cu „Autor necunoscut”, dar dedicând-o amintirii tăticului meu, Victor Bişog, care din iunie 2010 este în lumea veşnică a celor drepţi. Mi-e dor de tine, tăticul meu! O lacrimă îmi licăreşte în ochiul stâng, deasupra inimii, când scriu aceste rânduri introductive. Mi-e dor de tine, tăticul meu! 
De asemenea, dedic această poezie şi băiatului meu, Iustin, pentru care eu, la rândul meu, sunt tătic... Iustin încă nu ştie să citească, abia este în al treilea anişor de viaţă, dar sper să mai găsească această pagină şi aceste versuri şi când va fi mai mare...
* * *

Dor de tata

Când sunt copiii noştri mici,
Noi pentru ei suntem TĂTICI,
Ce gingaş e şi sună bine:
TĂTICULE, mi-e dor de tine!
-
Dar anii trec şi, deodată,
Nu eşti TĂTIC, acum eşti TATĂ,
Dar şi aşa tot sună bine:
TATĂ… îmi este dor de tine!
-
Dar cresc, nu le mai eşti pe plac,
Din TATĂ, tu devii BABAC
Şi vorba sună trist şi gol:
BABACULE… mai dă-mi un pol!
-
Dar viaţa e un foc de paie
Şi vrei nu vrei, ajungi TATAIE,
Iar vorba ta în râs e luată:
TATAIE… ia mai las-o baltă!
-
Şi-n anii care-ţi mai rămân,
Te vor numi doar ĂL BĂTRÂN
Şi vorba lor te năuceşte:
BĂTRÂNE… ce-ţi mai trebuieşte?
-
Copile, tu să ai ştiinţă,
Am fost un tată cu credinţă
Şi din puţin, de-a fost să fie,
Eu am răbdat şi ţi-am dat ţie.
-
Dar fă-mi, te rog, o bucurie
La cimitir, de vii la mine,
Să-mi zici ca în copilărie:
TĂTICULE, mi-e dor de tine!

(Autor necunoscut)

0 comentarii:

    Placi video la pret superb!!