Ovidiu Bişog - ovibis

Sufletul îmi este un abis a cărui profunzime mă înspăimântă uneori că nu o pot descoperi chiar eu însumi...

Privirea bătrânei

Pentru majoritatea dintre noi, viaţa e o succesiune de porniri şi opriri, de alergătură şi de răgaz. Pornim în viaţă cu un gângurit, pe care nu îl înţelege mai nimeni, apoi ne oprim din plâns, pentru că suntem miraţi de lumea pe care o descoperim după ce am părăsit sânul mamei. Pornim apoi în această călătorie mare care este viaţa noastră pe pământ.
Creştem, ne dezvoltăm, cât suntem copii, adolescenţi, tineri, apoi, ajunşi la starea de adulţi, ne mai oprim din creşterea fizică, încercând doar să ne menţinem creşterea în înţelepciune.
Şi uite aşa, pornire, oprire, pornire, oprire... formând un ciclu.
În drumul nostru prin viaţă, trecem de multe ori pe lângă alţi oameni: cu unii ne oprim să vorbim, în cazul altora le adresăm câteva cuvinte din mers şi ne continuăm drumul, iar alături de şi mai puţini oameni ne oprim din drumul vieţii noastre, ca să trăim alături de acele persoane. Astfel, ne oprim alături de părinţii noştri, şi ne trăim împreună cu ei copilăria, tinereţea, apoi, de cele mai multe ori, plecăm din casa părintească pentru a ne forma la rândul nostru o familie.
Din drumul nostru care ne poartă pe lângă atât de mulţi oameni, ne oprim, în cazul unui băiat, alături de o fată, sau, în cazul unei fete, alături de un băiat şi, respectiv, o alegem de soţie pe acea fată sau îl alegem de soţ pe acel băiat. Ne oprim din căutarea noastră pe pământ şi ne formăm astfel o familie.
Şirul comparaţiilor ar putea continua, căci multe sunt pornirile sau opririle din viaţa fiecăruia...
Într-o seară, întorcându-mă de la serviciu, treceam cufundat în gânduri pe unul din trotuarele acestui oraş, pe lângă un bloc. La marginea trotuarului, pe o băncuţă de lemn şedea o bătrânică. Trecând pe lângă ea, grăbit, necunoscând-o, m-am uitat la ea scurt, apoi am vrut să‑mi continui drumul. Privirea rugătoare a acelei bătrâne m-a făcut să mă opresc preţ de o clipă. Bătrâna, sărmana, îmbrăcată sărăcăcios, dar curat, într-un capot cu flori, cu o basma acoperindu-i capul, mi-a adresat câteva cuvinte... Din graba mea, nu le-am înţeles prea bine, aşa că m-am oprit... Am încercat să o întreb ce mi-a spus, rugând-o să repete. Cu glas tremurând, bătrâna mi-a cerut un bănuţ ca să-şi poată cumpăra ceva de mâncare, plângându-se că întreţinerea e scumpă la bloc, că bănuţii de la pensie, şi aşa puţini, fuseseră cheltuiţi de mult pe medicamente... şi a întins mâna spre mine. M-am oprit, am căutat în grabă în portofel, i-am întins o bancnotă şi i-am adresat câteva cuvinte de încurajare, la sfârşitul cărora am salutat-o cu cuvintele: „Săru-mâna, mamaie!”. Mi-am continuat drumul şi am trecut prin faţa unui magazin alimentar de cartier, unde am intrat ştiind deja ce urma să cumpăr: am cumpărat o pâine pentru acea bătrână şi câteva mere. M-am întors cale de mai multe zeci de metri, până înapoi la bătrâna care aştepta pe aceeaşi bancă, i-am zâmbit bătrânei şi i-am întins pâinea şi cele câteva mere. În ochii acelei femei au strălucit câteva lacrimi, mi-a mulţumit cu glasul plin de emoţie, eu iarăşi i-am zâmbit şi apoi mi-am continuat drumul spre casă.
Privirea acelei femei mi-a amintit ceva din imaginea bunicii mele, care mă priveşte de acolo, de sus, din lume de dincolo. Iar în suflet am simţit un val de căldură... iar lumina serii de afară devenise mai frumoasă, luminată de două bobiţe de lacrimă şi lumină din privirea bătrânei...

© Ovidiu Bişog 

(text scris la 9 mai 2006, ora 23.20-23.42)

0 comentarii:

    Placi video la pret superb!!