Pe calea vieții-ajuns la jumătate,
mă regăsii într-o pădure obscură,
căci drumul drept lăsasem a-l străbate
Nu-i lesne, vai, a spune-n ce măsură
era de cruntă, deasă și-ncâlcită,
că și-azi tresar când gândul ei mă fură!
Cu prea puțin e moartea mai cumplită;
dar până-a spune cum am dat de bine,
voi depăna pățită cu pățită.

Sunt versurile de început ale faimoasei Divina comedie de Dante Alighieri, în varianta tradusă de Răzvan Codrescu şi oferă de Wikipedia.

Sau aceleaşi versuri într-o altă traducere, al cărei autor nu l-am identificat, dar e frumoasă versificaţia:

Spre-amiaza vieţii noastre muritoare ajuns,

într-o pădure-ntunecoasă mă rătăcii
pierzând dreapta cărare.
Nu-i chip să spun, căci prea cumplit m-aj şi mă-nfioară gândul
ei, ce cruntă mă-mprejmuia, ce-adâncă şi stufoasă.
Nici moartea în durerea ei n-o-nfruntă;
dar până-a spune ce mi-a fost spre bine,
de celelalte, amintire, cântă.


Iar pentru că am absolvit în 2002 Facultatea de Litere, secţia italiană-engleză, la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, voi da şi versurile originale.

Nel mezzo del cammin di nostra vita
mi ritrovai per una selva oscura
ché la diritta via era smarrita.

Ahi quanto a dir qual era è cosa dura
esta selva selvaggia e aspra e forte
che nel pensier rinova la paura!

Tant'è amara che poco è più morte;
ma per trattar del ben ch'i' vi trovai,
dirò de l'altre cose ch'i' v'ho scorte.

Dar ce ce scriu toate astea? Sper că drumul vieţii mele nu a ajuns azi la jumătate, cum era în concepţia celor de pe vremea lui Dante, dar azi... am o sărbătoare mare în viaţa mea... Cine mă cunoaşte, ştie...