Cutia
Fetiţa pregătea un pachet pentru Crăciun. Înfăşura o cutie într-o hârtie aurită foarte scumpă. Folosea o cantitate disproporţionată de hârtie, funde şi panglici colorate.
– Ce faci?, a mustrat-o tatăl cu asprime. Iroseşti toată hârtia! Ai idee cât costă?
Fata, cu ochii plini de lacrimi, s-a refugiat într-un colţ strângând la inimă cutia sa.
În seara din ajunul Crăciunului, cu micii ei paşi de păsărică, s-a apropiat de tatăl încă aşezat la masă şi i-a dat cutia învelită în hârtia preţioasă de cadou.
– Este pentru tine, tăticule, a şoptit.
Tatăl s-a înduioşat. Poate fusese prea dur. De fapt, acel dar era pentru el.
A desfăcut încet panglica, a descurcat cu răbdare hârtia aurită şi a deschis încet, încet, cutia. Era goală!
Surpriza neplăcută a retrezit iritarea sa şi a izbucnit:
– Şi tu ai irosit toată această hârtie şi această panglică pentru a acoperi o cutie goală!?
În timp ce lacrimile apăreau în ochii săi mari, fata a spus:
– Dar nu e goală, tată! Am pus înăuntru un milion de pupici!
De aceea, astăzi există un bărbat care la birou ţine pe masă o cutie de pantofi.
– Dar e goală, spun toţi.
– Nu. E plină de iubirea fiicei mele, răspunde el.

Câte lucruri pline de iubire te înconjoară şi poate nu te gândeşti niciodată la ele...